Alchimia

Alchimia este stiinta straveche, stiinta stiintelor, calea catre piatra filozofala, catre nemurire, modul prin care imposibilul devine posibil, plumbul se transforma in aur. Eu personal nu cred in asta. Mi-ar placea sa fie adevarat. Cui nu? Se spune ca au existat candva acei oameni ce au reusit sa sparga barierele mortalitatii, devenind imortali.

In ultimul timp acest subiect a inceput sa ma preocupe fapt pentru care m-am aprovizionat cu o gramada de carti, pe care le-am stivuit. Nu stiu daca le voi citii pe toate, poate este doar o toana de moment, insa faptul ca le am acolo imi da o senzatie de confort.

De curand am citit o carte foarte interesanta. Calea adevaratului adept - Franz Bardon. Va spun doar atat cat sa va faca curiosi. Este vorba despre kaballah, stiinta straveche, cheia oculta ce a stat la baza Faceri. Pe parcursul a 400 de pagini autorul ne poarta intr-o calatorie mistica dezvaluindu-ne pas cu pas algoritmul acestei lumi, lucrul cu entitati, ritualuri de invocare, importanta si rolul planetelor si multe alte lucruri interesante si din cate am dedus aplicabile in practica.

Ceea ce m-a uimit este faptul ca mare parte din entitatile evocate se regasesc si in Egiptul antic, desi numele sunt putin schimbate. Dupa cum se stie vechii egipteni erau buni cunoscatori ai astronomiei si isi ghidau viata si activitatile in functie de mersul astrelor. Si Bardon pune mare accent pe importanta planetelor. Fiecare planeta are un ghid spiritual conducator, un consiliu si multe alte spirite evoluate ce au ca sarcina principala coordonarea si sincronizarea a tot ceea ce exista. Ritualurile de evocare din carte ma duc cu gandul la vechile ritualuri ale Semiramidei, la Bohemian Grove, la samani si la vechii druizi.

Interesant este ca pe masura ce citesti, aceasta lume mistica, fascinanta si mirobolanta, iti cuprinde mintea facandu-te sa te scufunzi din ce in ce mai adanc in tenebrele ei. Autorul spune ca fiecare ritual ascunde o cheie cu ajutorul careia deschizi portaluri si lumi ce ti se releva asemeni unor vortexuri nebuloase, incitante, pline de culoare si sunet. In rest va las pe voi sa vedeti daca este adevarat sau nu. Namaste. (it depends to you to which God)

Rolul jurnalului

V-ati pus vreodata intrebarea: care este rolul unui jurnal in viata unei fiinte? Eu personal nu am facut asta pana in momentul de fata. Consider ca jurnalul trebuie vazut ca un prieten apropiat caruia i te destainui in clipele tale de fericire, de tristete sau de monotonie. Este acel prieten care nu iti hraneste sentimentele, care stie sa te asculte si care este alaturi de tine ori de cate ori ai nevoie. In paginile lui se regasesc dorinte ascunse si idealuri, trairi reale si pasiuni. De fapt, in paginile lui te regasesti tu pe tine impreuna cu persoanele si locurile care te-au marcat sau pur si simplu au facut parte temporar din viata ta. Din loc in loc, jurnalul este patat cu lacrimi care ti-au curs in clipele tale de sinceritate. El este asemeni unui slujitor tainic, care are darul de a te asculta in tacere si are calitatea ca nu te poate judeca. El este alaturi de tine ori de cate ori ai nevoie, suporta orice, nu se supara daca il trantesti, nu se bucura daca il strangi la piept cu iubire, caci el nu are trairi proprii, ci el reprezinta cumulul trairilor tale transpuse pe hartie. 

De multe ori jurnalul te ajuta sa iti limpezesti mintea, sa treci peste impulsuri de moment, te ajuta sa iti restructurezi gandirea, si de ce nu, te face mai intelept. Prin urmare, cel mai de incredere prieten care niciodata nu o sa te raneasca si nu o sa te tradeze sau care nu va spune o vorba rea despre tine este jurnalul. Jurnalul a insotit omenirea pe parcursul istoriei, inca de cand s-a inventat scrisul si pana in prezent si o sa o insoteasca atata timp cat aceasta va dainui.

Viata si teatru

 "Ca o piesa de teatru, asa este viata: nu intereseaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat." - Seneca.

Viata poate fi asemanata cu teatrul deoarece noi jucam un rol pe care il alegem. Suntem actorii propriei piese, traim rolul si apoi parasim scena luand cu noi emotiile si experientele. In urma noastra ramane rolul pe care l-am interpretat, iar oamenii isi vor amintii de noi in aceasta postura. Noi de fapt interpretam diverse personaje: suntem adulti, batrani, exuberanti, timizi, excentrici sau modesti, iar fiecare interpretare ne imbogateste si ne modeleaza caracterul.

In piesa numita “Viata”, rolul nostru este de a experimenta multiplele fatete ale existentei, alegandu-ne insa pozitia si modul de relationare in societate. Bineinteles ca fiecare din noi isi doreste o existenta cat mai marcanta, o viata care sa insemne ceva si care sa lase un plus de valoare societatii atunci cand noi nu mai existam. Cateodata ma intreb retoric: de ce si cei care au avut rol pozitiv si cei care au avut rol negativ in decursul istoriei au parte de aducere aminte? Ma gandesc ca ambele laturi transpuse in evenimente si trairi au avut un impact deosebit de important asupra evolutiei umanitatii si ca ceea ce suntem noi astazi reprezinta suma acestor trairi.

Cu toate acestea, eu imi doresc ca din ce in ce mai multi oameni sa isi traiasca propria viata ca o piesa ce s-a desfasurat frumos si armonios. Asta inseamna din punctul meu de vedere evolutie. Pe de alta parte, teatrul fiind inspirat din viata ne ajuta sa admitem ca fiecare piesa este o fila din experienta unei fiinte transpusa pe scena, iar noi ca spectatori traim trairile acestora si ne bucuram sau plangem alaturi de ei. Se poate spune deci ca viata este teatru, iar teatrul este o parte din noi.

Implinirea personala in societatea contemporana

In traditia populara se spune ca un om este implinit atunci cand are un copil, a construit o casa si a sadit un pom. Realitatea cotidiana ne spune ca pentru a te putea realiza trebuie sa iti dezvolti multiple laturi ale personalitatii si cunoasterii, iar acest lucru se face incepand cu aprofundarea sinelui care se va reflecta ulterior si in viata ta cotidiana. Din punctul meu de vedere a fi om inseamna sa stii cat mai multe lucruri despre lumea care te inconjoara, despre inaintasii tai, despre mostenirea lasata de acestia viitoarelor generatii. Sa ai rabdarea de a relationa cu lumea mai intai intelegand-o si apoi aducandu-ti aportul la progresul ei. Consider ca este foarte important ca trecerea noastra prin viata sa nu fie efemera, ci sa insemne ceva in primul rand pentru noi, iar in al doilea rand pentru cei din jurul nostru. Este important ca acele daruri cu care am fost inzestrati de catre Univers sa le “exploatam” la maxim si sa le punem in slujba generatiilor ce vor urma. Este minunat sa descoperi tainele creatiei, sa stii mecanismul de functionare si regenerare al naturii, sa cunosti ritmul lucrurilor ce ne inconjoara, sa percepi lumea animalelor si sa intelegi intr-un cuvant chintesenta vietii. Noi suntem ceea ce cunoastem. Putem afirma ca autocunoasterea inseamna realizare, iar cunoasterea inseamna sa fii. 

Inspiratie: M. Cartarescu, Un scriitor in cautarea adevarului, interviu realizat de Adrian Schiop.