Barbatii, aceste fiinte neintelese II

Pe zi ce trece ma conving din ce in ce mai tare ca barbatii sunt niste fiinte enigmatice, incuiate, obtuze si imposibil de inteles. Oare cata minte iti trebuie sa vorbesti ore in sir la telefon cu o persoana pentru ca apoi aceasta sa dispara in neant, ca si cand nu ar fi existat niciodata, pentru ca peste cateva zile sa auzi din nou aceasi voce usor infatuata care te intreaba cu mult tupeu: "Ce faci, de ce nu ai mai dat nici un semn de viata?" ... Ca si cand tu ai fi fost cea care s-a ascuns precum strutul in nisip... Si ca si cum situatia nu ar fi suficient de ilara tot el este cel care face pe suparatul, incercand sa-ti induca ideea ca de fapt el a stat in amorteala pentru ca a crezut ca te deranjeaza.

 

Exista totusi si o exceptie: situatia in care amandoi stam precum fraierii in fata calculatorului, cu telefonul langa tastatura, asteptand ca celalalt sa dea un semn de viata, intrebandu-ne la unison: Oare de ce nu suna, oare si-a gasit pe altcineva? Dar aceasta situatie trebuie considerata ca o exceptie deoarece presupune sa fi avut ceva in comun cu persoana in cauza, insa cea mai tare figura pe care am auzit-o s-a intamplat intr-un club iar participantii au fost o prietena si un prieten de-al meu. Amandoi si-au spus reciproc la revedere pe messenger cu motivatia ca le este rau si ii doare capul pentru ca peste doua ore sa se intalneasca fata in fata intr-un club , dar bineinteles avand la brat un alt partener. Amandoi au facut spume, pentru ca apoi sa izbucneasca in ras, dar macar asa s-au despartit prieteni. Si astazi mai fac glume unul pe seama celuilalt. Totusi ... cata minte sa ai sa faci un asemenea gest inchipuindu-ti ca mergand intr-un club esti incognito, nu te vede si nu te recunoaste nimeni. Insa ideea de la care plecam expunand aceasta intamplare este: cum sa pretinzi ca iubesti o persoana cand tu iti petreci timpul liber cu cine da Dumnezeu? Nu spun ca aceasta trasatura nu s-ar regasi si in randul fetelor, dar este mult mai frecventa la partea masculina. Trebuie sa dam cezarului ce-i al cezarului si sa recunoastem ca barbatii poseda capacitatea de a se indragosti si dezindragosti de mai multe ori pe zi. Trebuie sa recunoasteti ca aceasta poate fi si o calitate. Persoana iubita ad-hoc nu simte si nu realizeaza ca de fapt este o jucarie noua, draguta, poate chiar costisitoare, dar care va fi uitata intr-un colt imediat ce trece curiozitatea. 

In aceasta postare nu ma regasesc, sunt doar gandurile si ideile pe care doua din cele mai bune prietene ale mele m-au rugat sa le astern pe hartie. 

Ma gandesc oare exista barbati capabili de sentimente profunde? Sau poate acest ideal exista doar in inchipuirea infierbantata a femeilor? Voi ce parere aveti? 

Eu.

Sunt acel ceva la care tu nu vei ajunge niciodata, sunt ca vantul pe care nu-l poti prinde, ca valurile marii pe care nu le poti captura, ca razele soarelui care dispar odata cu venirea serii.
Am trecut prin viata ta aducandu-ti focul pentru ca apoi sa dispar in neant precum fumul... In urma mea vor ramane doar carbunii stinsi care iti vor amintii de zilele si clipele petrecute impreuna. Cu siguranta am fost cea mai speciala fiinta pe care ai intalnit-o in viata ta, dar tu poate din frica, poate din egoism mi-ai dat drumul si atunci eu m-am inaltat in zbor continandu-mi planarea catre un alt suflet pe care cu siguranta il voi gasi la fel de intristat ca si al tau, dar eu regina a intunericului ii voi darui lumina de care are nevoie facandu-l fericit. Nu stiu cat timp va dainuii aceasta legatura, poate va fi la fel de efemera ca si a noastra, insa cu siguranta atunci cand voi pleca va ramane in urma mea un gol imens pe care vei incerca de-a pururi sa-l umplii.
Sunt atat de speciala incat nu ma vei putea compara cu nimeni, niciodata. Iti sunt superioara din multe privinte, dar cea mai importanta calitate pe care o am este faptul ca eu nu mi-am pierdut sufletul. In inima mea arde focul sacru al pasiunii, foc pe care spre ghinionul tau nu ai reusit sa il transformi in valvataie.
Eu as fi putut sa iti pun inima pe jar, sa te las sa te parlesti ... dar nu am facut-o, m-am oprit la timp pentru ca mi-am dat seama ca nu merita sa te ranesc. Sub masca ta de gheata se ascunde un copil speriat, ce a fost adeseori ranit si care cauta in continuare alinare. Eu nu sunt inca pregatita sa te accept asa cum esti... Este pacatul meu... dar cu siguranta va veni timpul in care sufletele noastre se vor reintalnii si poate atunci mai maturi, mai constienti, mai increzatori in noi vom da o noua sansa iubirii. Nu stiu daca va fi bine sau va fi rau, dar ceea ce simt cu siguranta, este faptul ca noi ne atragem precum doi magneti. Desi avem polaritati opuse, formam un tot, indestructibil si invincibil..