Extremele

Suntem constienti de faptul ca extremele se atrag, iar cele mai intense trairi sunt adesea gasite in opusul idealului nostru. Am inceput sa traim sub iluzia unei fericiri orbite de pasiune si din pacate, uitam cea mai importanta regula primordiala: iubirea aduce acceptare, insa evolutia inseamna schimbare. Una nu poate sa existe fara cealalta deoarece este nevoie sa formam un echilibru. Aceasta regula este aplicabila in tot ceea ce percepem in jurul nostru, pornind cu natura sau animalele si ajungand la familie sau relatiile conjugale.
In cazul relatiilor conjugale, ambele parti vin cu o incarcatura de emotii ce expandeaza si le invaluie toate simturile. Se intampina cu bratele larg deschise si isi alunga toate fricile si insecuritatile, indiferent de circumstante. Aici intervine prima parte din regula si anume acceptarea. Fiecare intra intr-o stare de euforie nemaivazuta si spera ca iubirea lor va sparge tiparele normalitatii si va atinge o forma aproape celesta. Dornici de a experimenta tot ce ar putea sa le ofere aceasta viata sunt indemnati sa se conecteaze atat pe planul fizic, cat si pe cel spiritual, insa... Ce se intampla atunci cand energia lor nu mai este compatibila? Cand matricea pe care incercau sa o modifice brusc a incetat sa mai functioneze? Atunci intervin vibratiile externe care incep sa sparga zidurile cladite inca de la prima intalnire. Devin constienti de diferentele dintre ei si incearca sa isi exteriorizeze emotiile intr-o maniera cat se poate de calma. In pofida dorintei lor disperate de a reface tot ceea ce s-a daramat, ajung sa se raneasca unul pe celalalt. Acesta este momentul in care schimbarea isi va face simtita prezenta - insa, doar daca este binevenita. De data aceasta, destinul are alta poveste in cazul acestor extreme si respinge schimbarea cu toata puterea.
Motivul pentru care cele doua extreme sunt damnate sa hoinareasca singure este in continuare ambiguu. Cert este ca iubirea lor va ramane nepieritoare, iar prietenia o sa dainuie pentru multi ani. Trecerea inexorabila a timpului este singura metoda prin care doua suflete diferite se vor putea vindeca si deschide pentru a doua oara aripile pentru a se inalta spre un nou orizont.

Evolutia oamenilor

Care este drumul vostru? Ce va asteptati sa gasiti la sfarsitul lui?

Se spune ca omul nu este numai un rezultat al mediului inconjurator, ci este si un produs al societatii din care face parte. Este foarte adevarat ca la baza personalitatii noastre stau experientele de orice gen din zorii existentei noastre. Totusi, crescand si dezvoltandu-ne intr-un mediu echilibrat si armonios sau avand in viata un exemplu de urmat veritabil, chiar daca in trecutul nostru au fost si nori pe cer, printr-un caracter puternic guvernat de niste reguli corecte principiale, reusim sa facem ca razele din sufletul nostrum sa ne incalzeasca si sa ne calauzeasca pasii pe un drum bun. Este bine cunoscuta din cele mai vechi timpuri tendinta omului de a retalia. Adevarata arta este ca inconjurat constient de repere pozitive sa depasim aceasta conditie a omului primitiv instinctual si filtrand sentimentele negative prin sita sufletului nostru sa incercam sa ne gasim drumul urmand deviza faceti pace, nu razboi. Incepand cu primii pasi din viata, familia si mediul in care te nasti si te dezvolti iti sadesc idei, concepte, canoane, care ca o fiinta la debutul vietii, dependent de cei mari din jurul tau, le imbratisezi de cele mai multe ori fara cracnire. Apoi pe nesimtite, incepi sa faci legatura intre informatii, iar intr-un final incepi sa constientizezi eul intrinsec. Interesant este ca o fiinta cu personalitate are tendinta de a se supune orbeste regulilor “jocului” pe cand “rebelii” vor cauta sa le conteste. Paradoxal, societatea te dezvolta tocmai datorita impotrivirii acelora din urma, deoarece se creeaza premizele unei dezbateri ce de cele mai multe ori duce la imbratisarea unor solutii mult mai conforme cu realitatea. Odata cu maturizarea omul este condamnat sa aleaga. Daca experientele copilariei si adolescentei nu sunt tocmai unele fericite, dar caracterul omului este echilibrat, atunci omul are sansa de a pune deoparte toate relele, pe principiul: ce nu te omoara, te face mai puternic, mai ales daca are sansa sa se insoteasca cu persoane pozitive si sa aleaga un drum pe care metaforic l-am putea descrie drept si luminos. Ar fi pacat sa invatam prea tarziu ca trecutul si circumstantele ne-au influentat si ca noi suntem singurii responsabili de ceea ce am devenit.

Noi avem toate abilitatiile necesare si mai presus de acestea, avem puterea de a realiza tot ceea ce dorim. Trebuie sa fim constienti de tot ceea ce ne inconjoara. Sa respectam natura si algoritmul ei, caci ea ne va respecta la randul ei si ne va ajuta sa ne urmam calea. Sa invatam sa ne controlam impulsurile negative si sa lasam emotiile si gandurile pozitive sa fie alaturi de noi in fiecare zi. Universul ne-a dat viul si ne-a inconjurat de frumos, bunatate si armonie. Exploatand aceste daruri am ajuns sa distrugem ceea ce am primit si am devenit nemultumiti. Alergam orbeste dupa ceva mai mult, dupa o situatie mai buna sau dupa un nou inceput, incat am uitat ca trebuie sa punem pauza si sa observam ca ceea ce se afla aici, chiar langa noi poate sa fie tot ceea ce am fi vrut vreodata sa avem si tot ceea ce am cautat cu atata disperare in tot acest timp. Nu spun ca nu trebuie sa ne atingem idealurile in viata, cu totii avem nevoie de un nou inceput si de o schimbare in viata noastra, insa schimbarea incepe cu noi. Tot ceea ce trebuie sa ne aducem aminte este sa nu sucombam din pricina evenimentelor din viata noastra cotidiana sau a persoanelor alaturate si a nevoilor lor, uitand astfel de propria persoana si indepartandu-ne de la adevarata noastra menire. Trebuie sa ne gasim un echilibiru interior intre aceste doua lucruri si sa le imbinam astfel incat sa nu cadem intr-o singura extrema. 

Urmatorul meu tel este o aventura in necunoscut. Ma voi concentra pe descoperirea si stapanirea tuturor lucrurilor si practicilor la care nu am avut acces pana in prezent sau pe care nu le puteam controla. Concentrarea este cheia succesului, iar noi avem si putem beneficia de toata capacitatea de care avem nevoie, deoarece se afla in noi. Care este urmatoarea voastra tinta?

Alchimia

Alchimia este stiinta straveche, stiinta stiintelor, calea catre piatra filozofala, catre nemurire, modul prin care imposibilul devine posibil, plumbul se transforma in aur. Eu personal nu cred in asta. Mi-ar placea sa fie adevarat. Cui nu? Se spune ca au existat candva acei oameni ce au reusit sa sparga barierele mortalitatii, devenind imortali.

In ultimul timp acest subiect a inceput sa ma preocupe fapt pentru care m-am aprovizionat cu o gramada de carti, pe care le-am stivuit. Nu stiu daca le voi citii pe toate, poate este doar o toana de moment, insa faptul ca le am acolo imi da o senzatie de confort.

De curand am citit o carte foarte interesanta. Calea adevaratului adept - Franz Bardon. Va spun doar atat cat sa va faca curiosi. Este vorba despre kaballah, stiinta straveche, cheia oculta ce a stat la baza Faceri. Pe parcursul a 400 de pagini autorul ne poarta intr-o calatorie mistica dezvaluindu-ne pas cu pas algoritmul acestei lumi, lucrul cu entitati, ritualuri de invocare, importanta si rolul planetelor si multe alte lucruri interesante si din cate am dedus aplicabile in practica.

Ceea ce m-a uimit este faptul ca mare parte din entitatile evocate se regasesc si in Egiptul antic, desi numele sunt putin schimbate. Dupa cum se stie vechii egipteni erau buni cunoscatori ai astronomiei si isi ghidau viata si activitatile in functie de mersul astrelor. Si Bardon pune mare accent pe importanta planetelor. Fiecare planeta are un ghid spiritual conducator, un consiliu si multe alte spirite evoluate ce au ca sarcina principala coordonarea si sincronizarea a tot ceea ce exista. Ritualurile de evocare din carte ma duc cu gandul la vechile ritualuri ale Semiramidei, la Bohemian Grove, la samani si la vechii druizi.

Interesant este ca pe masura ce citesti, aceasta lume mistica, fascinanta si mirobolanta, iti cuprinde mintea facandu-te sa te scufunzi din ce in ce mai adanc in tenebrele ei. Autorul spune ca fiecare ritual ascunde o cheie cu ajutorul careia deschizi portaluri si lumi ce ti se releva asemeni unor vortexuri nebuloase, incitante, pline de culoare si sunet. In rest va las pe voi sa vedeti daca este adevarat sau nu. Namaste. (it depends to you to which God)

Rolul jurnalului

V-ati pus vreodata intrebarea: care este rolul unui jurnal in viata unei fiinte? Eu personal nu am facut asta pana in momentul de fata. Consider ca jurnalul trebuie vazut ca un prieten apropiat caruia i te destainui in clipele tale de fericire, de tristete sau de monotonie. Este acel prieten care nu iti hraneste sentimentele, care stie sa te asculte si care este alaturi de tine ori de cate ori ai nevoie. In paginile lui se regasesc dorinte ascunse si idealuri, trairi reale si pasiuni. De fapt, in paginile lui te regasesti tu pe tine impreuna cu persoanele si locurile care te-au marcat sau pur si simplu au facut parte temporar din viata ta. Din loc in loc, jurnalul este patat cu lacrimi care ti-au curs in clipele tale de sinceritate. El este asemeni unui slujitor tainic, care are darul de a te asculta in tacere si are calitatea ca nu te poate judeca. El este alaturi de tine ori de cate ori ai nevoie, suporta orice, nu se supara daca il trantesti, nu se bucura daca il strangi la piept cu iubire, caci el nu are trairi proprii, ci el reprezinta cumulul trairilor tale transpuse pe hartie. 

De multe ori jurnalul te ajuta sa iti limpezesti mintea, sa treci peste impulsuri de moment, te ajuta sa iti restructurezi gandirea, si de ce nu, te face mai intelept. Prin urmare, cel mai de incredere prieten care niciodata nu o sa te raneasca si nu o sa te tradeze sau care nu va spune o vorba rea despre tine este jurnalul. Jurnalul a insotit omenirea pe parcursul istoriei, inca de cand s-a inventat scrisul si pana in prezent si o sa o insoteasca atata timp cat aceasta va dainui.

Viata si teatru

 "Ca o piesa de teatru, asa este viata: nu intereseaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat." - Seneca.

Viata poate fi asemanata cu teatrul deoarece noi jucam un rol pe care il alegem. Suntem actorii propriei piese, traim rolul si apoi parasim scena luand cu noi emotiile si experientele. In urma noastra ramane rolul pe care l-am interpretat, iar oamenii isi vor amintii de noi in aceasta postura. Noi de fapt interpretam diverse personaje: suntem adulti, batrani, exuberanti, timizi, excentrici sau modesti, iar fiecare interpretare ne imbogateste si ne modeleaza caracterul.

In piesa numita “Viata”, rolul nostru este de a experimenta multiplele fatete ale existentei, alegandu-ne insa pozitia si modul de relationare in societate. Bineinteles ca fiecare din noi isi doreste o existenta cat mai marcanta, o viata care sa insemne ceva si care sa lase un plus de valoare societatii atunci cand noi nu mai existam. Cateodata ma intreb retoric: de ce si cei care au avut rol pozitiv si cei care au avut rol negativ in decursul istoriei au parte de aducere aminte? Ma gandesc ca ambele laturi transpuse in evenimente si trairi au avut un impact deosebit de important asupra evolutiei umanitatii si ca ceea ce suntem noi astazi reprezinta suma acestor trairi.

Cu toate acestea, eu imi doresc ca din ce in ce mai multi oameni sa isi traiasca propria viata ca o piesa ce s-a desfasurat frumos si armonios. Asta inseamna din punctul meu de vedere evolutie. Pe de alta parte, teatrul fiind inspirat din viata ne ajuta sa admitem ca fiecare piesa este o fila din experienta unei fiinte transpusa pe scena, iar noi ca spectatori traim trairile acestora si ne bucuram sau plangem alaturi de ei. Se poate spune deci ca viata este teatru, iar teatrul este o parte din noi.

Implinirea personala in societatea contemporana

In traditia populara se spune ca un om este implinit atunci cand are un copil, a construit o casa si a sadit un pom. Realitatea cotidiana ne spune ca pentru a te putea realiza trebuie sa iti dezvolti multiple laturi ale personalitatii si cunoasterii, iar acest lucru se face incepand cu aprofundarea sinelui care se va reflecta ulterior si in viata ta cotidiana. Din punctul meu de vedere a fi om inseamna sa stii cat mai multe lucruri despre lumea care te inconjoara, despre inaintasii tai, despre mostenirea lasata de acestia viitoarelor generatii. Sa ai rabdarea de a relationa cu lumea mai intai intelegand-o si apoi aducandu-ti aportul la progresul ei. Consider ca este foarte important ca trecerea noastra prin viata sa nu fie efemera, ci sa insemne ceva in primul rand pentru noi, iar in al doilea rand pentru cei din jurul nostru. Este important ca acele daruri cu care am fost inzestrati de catre Univers sa le “exploatam” la maxim si sa le punem in slujba generatiilor ce vor urma. Este minunat sa descoperi tainele creatiei, sa stii mecanismul de functionare si regenerare al naturii, sa cunosti ritmul lucrurilor ce ne inconjoara, sa percepi lumea animalelor si sa intelegi intr-un cuvant chintesenta vietii. Noi suntem ceea ce cunoastem. Putem afirma ca autocunoasterea inseamna realizare, iar cunoasterea inseamna sa fii. 

Inspiratie: M. Cartarescu, Un scriitor in cautarea adevarului, interviu realizat de Adrian Schiop.

Boredom

           Trăim într-o societate în care omul în însăși esența lui a fost minimalizat și dat uitării și în care sensibilitatea structurală ce caracteriza ființa umană a fost înlocuită cu pragmatismul. Este important ca în goana noastră către devenire, să ne oprim și să ne gândim la drumul pe care l-am parcurs și pe care îl mai avem de parcurs. Este important să ne stabilim coordonatele și principiile în baza cărora vrem să funcționăm și să ne luăm repere și modele conforme cu trăsăturile noastre de caracter.

           În poezia „Am aripi”, poeta încearcă să ne transpună pe hârtie trăirile ei interioare, făcându-ne părtașii frământărilor ei ascunse, scoțând la lumină într-un limbaj delicat acele întrebări care cu siguranță frământă omenirea de secole: cine sunt și încotro mă îndrept?

           Calea metaforică a vieții, pe care zburăm asemenea unor păsări atemporale, ne poartă tot mai aproape de realizări sau dezamăgiri. Doar noi înșine putem ști dacă expectanțele noastre vor fi atinse sau nu. Totul ține de forța eu-lui interior care prinde contur cu prima inspirație și se va termina cu ultima expirație. Între început și final există doar viață, trăiri, experiențe, sentimente și gânduri. Doar eu, prin strădanie proprie, pot transforma în realitate „acele vise ce azi le am așa cum le-am avut și ieri și le mai am și mâine...”.

            Deși sunt importante felul în care relaționăm cu societatea în  care trăim, modul în care ne programăm viața și strădania pe care o depunem în a ne atinge ținta, doar timpul știe încotro ne vor purta pașii... și cu toate acestea destinul este cel care își va pune amprenta asupra noastra, căci „voi zbura acolo unde numai lăstarii timpului o vor ști”.

            Și totuși, chiar timpul ca unitate ipotetică de măsură este de partea noastră, căci el ne dă încredere în năzuințele noastre și în faptul că vom reuși.

            Eu sunt la  început de drum, „am lăstarii timpului meu ce acum abia au răsărit”. Acum conteaza doar dorințele mele interioare; am încredere în visurile mele și voi încerca să le transpun in realitate. Sunt eu singură pe acest drum. De mine depinde încotro mă voi duce și care va fi bilanțul pe care îl voi face la final. Îmi propun să fac numai lucruri pozitive care să mă ajute să mă dezvolt ca și ființă umană, îmi propun ca trecerea mea pe acest pământ să însemne ceva. Am aripi făcute din fire de dorință, iubire, bunătate, speranță, curaj și un dram de inconștiență. Am să le folosesc spre a-mi atinge ținta. Am aripi și acestea mă vor ajuta să plutesc deasupra întunericului, luminându-mi calea. Am aripi și de aceea mă simt liberă și descătușată...am posibilitatea de a zbura încotro imi doresc, am posibilitatea de a îmi programa existența și năzuințele. Sunt asemeni unui fluture ce încearca după ce s-a transformat din crisaliđă să înțeleagă rostul său pe acest pământ. Am aripi, care deși acum sunt plapânde, cu fiecare fluturare vor prinde consistență și mă vor purta către infinit, un infinit în care se oglindește TOTUL.

            AM ARIPI!

Inspirație: "Am aripi" de Ionela Van.